marți, 13 mai 2008

Toti romanii vor dona organe dupa deces

Senatul a adoptat ieri propunerea legislativa a catorva parlamentari apartinand PSD, PNL si PC, care reglementeaza statutul transplantului de organe in Romania, introducand principiul „acordului prezumat”. Legea poate salva vieti, dar poate crea si controverse de ordin moral, Biserica Ortodoxa opunandu-se. Mai exact „acordul prezumat” inseamna ca orice roman care in timpul vietii nu si-a exprimat refuzul explicit de a-si dona organele este implicit de acord sa le doneze dupa deces.

Conform noilor prevederi, refuzul donarii de organe, tesuturi si celule trebuie facut prin simpla anuntare a medicului de familie, pe care coordonatorul de transplant va trebui sa-l chestioneze in aceasta privinta.

„Acordul prezumat” a fost introdus si in tari ca Austria, Belgia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania si Suedia. Conform legislatiei actuale, prelevarea de organe sau tesuturi de la o persoana decedata in vederea transplantului nu se poate efectua decat daca aceasta si-a exprimat in scris acordul in acest sens in timpul vietii. Propunerea discutata in plenul Camerei superioare a Parlamentului a fost adoptata fara probleme de catre senatori, votul final urmand a fi dat in Camera Deputatilor. Propunerea are insa toate sansele sa treaca usor si de votul Camerei Deputatilor. Trebuie spus ca principalul oponent al legii este Biserica Ortodoxa Romana care sustine ca „acordul prezumat” contravine moralei crestine. Datele Agentiei Nationale pentru Transplant arata ca pe lista de asteptare pentru un transplant de organe sunt 2.000 de pacienti.

Niciun comentariu: