miercuri, 14 mai 2008

Taxa auto, anulată de senatori. Urmează deputaţii

Banii se pot restitui în 90 de zile de la solicitare

Românii aproape că pot răsufla uşuraţi în privinţa taxei auto. Plenul Senatului a adoptat ieri proiectul de lege iniţiat de PDL, care prevede anularea taxei auto şi restituirea sumelor încasate în termen de 90 de zile de la depunerea solicitării, urmând ca actul normativ să treacă şi pe sub furcile caudine ale Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Propunerea a fost adoptată cu 45 de voturi "pentru", 6 voturi "împotrivă" şi o abţinere, în favoarea acesteia votând senatorii PSD, PC şi PDL.
Astfel, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Economiei şi Finanţelor va elabora şi va supune spre adoptare Guvernului Normele Metodologice de punere în aplicare a prevederilor. Potrivit expunerii de motive a actului normativ, introducerea taxei speciale contravine Tratatului de aderare a României la UE, nivelul taxei "este unul foarte ridicat, devenind o povară fiscală exagerată pe care cetăţenii trebuie să o suporte la achiziţionarea autoturismelor", iar introducerea acestei taxe creează un tratament discriminatoriu între competitorii de pe piaţa auto românească.
Iniţiatorii avertizează, totodată, că renunţarea la taxă nu atrage dezechilibre majore în bugetul de stat, impactul financiar fiind unul redus, conform proiectului de buget pe anul 2008 sumele prevăzute a se încasa fiind de 600.800.000 lei.
Amintim că Guvernul a respins iniţiativa legislativă, arătând că oficialii europeni au solicitat Bucureştiului înlocuirea acestei taxe, şi nu eliminarea ei. În sprijinul deciziei luate, Executivul a susţinut că "introducerea taxei speciale a fost efectul eliminării sistemului de accizare, la care se adaugă măsurile privind protecţia mediului".

CE va lua măsuri dacă politica de rambursare e greoaie

La 23 aprilie, Comisia Europeană anunţa că nu ne va mai da în judecată la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), odată ce Guvernul a adoptat noua lege privind taxa auto, dar ar putea lua măsuri împotriva României în cazul în care politica de rambursare a vechii taxe este excesiv de greoaie. "Comisia a fost informată de adoptarea noii legislaţii de către Guvernul român. Din acest motiv, nu vom trece la pasul următor în procedura de infringement (trimiterea cazului la Curtea Europeană de Justiţie - n.r.). Cu toate acestea, procedura de infringement (încălcare a Tratatului - n.r.) poate fi închisă în mod oficial doar când noua legislaţie este implementată", a declarat Emer Traynor, ofiţer de presă al comisarului pentru Taxe şi Uniune Vamală Laszlo Kovacs.
În ce priveşte rambursarea vechii taxe auto către cetăţenii care au plătit-o deja, Traynor a precizat că "nu există legislaţie UE în acest sens, taxele excesive trebuie rambursate în baza legislaţiei naţionale. Se aplică doar principii generale la nivelul UE, adică regulile naţionale de rambursare a taxelor excesive deja plătite nu trebuie să facă imposibilă sau exagerat de dificilă obţinerea rambursării. Din câte am fost informaţi, Codul român de Procedură Fiscală pare să ofere posibilitatea de a primi rambursarea taxelor excesive deja plătite. Desigur, dacă se va constata că procedura de rambursare nu respectă principiul prezentat mai sus, Comisia va lua în considerare măsuri împotriva României", a explicat pentru NewsIn ofiţerul de presă.

De la 1 iulie s-ar putea cere diferenţele

Guvernul român a adoptat la 21 aprilie ordonanţa de urgenţă a taxei de poluare auto, care înlocuieşte vechea taxă de primă înmatriculare. De la 1 iulie, dată până la care vechea taxă este încă în vigoare, se poate solicita restituirea diferenţei dintre vechea taxă şi cea nouă. Grila de calcul prevede că pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, taxa se calculează pe baza emisiilor de dioxid de carbon (CO2) şi a taxei specifice exprimate în euro/1 gram CO2, a normei de poluare, a taxei specifice exprimată în euro/1 cmc, precum şi a cotei de reducere a taxei.
Astfel, pentru un autoturism nou cu motor de 1.400 centimetri cubi (cmc), şi Euro 4, taxa va creşte de la 160 euro la 196 euro, în timp ce pentru unul Euro 3, cu o vechime de 4-5 ani, cu motor de 1.600 cmc, diferenţa care va fi rambursată este de 932 euro. În cazul unei maşini cu norma de poluare Euro 2 şi motor de 1.900 cmc, vechi de 8-10 ani, se vor restitui 2.314 euro, pentru una Euro 1, cu motor de 3.000 cmc şi o vechime de 15 ani se vor rambursa 4.367 euro, iar pentru una non-euro, cu o capacitate de 2.500 cmc şi o vechime mai mare de 15 ani, 3.405 euro.

Niciun comentariu: